Femeia este stinca mea, cetatea mea, izbavitoarea mea.
Femeia este stinca mea, la care gasesc adapost, scutul meu, puterea care ma salveaza, frumusetea care ma mintuieste.
Femeia este turnul meu cel inalt si scaparea mea.
Valurile mortii ma inconjurasera, suvoaiele nimicirii ma inspaimantasera, legaturile fluide ale mormintului imi innodasera respiratia. In stramtoarea mea, am chemat Femeia si, din visul ei, ea mi-a auzit glasul si strigatul meu a ajuns la urechile ei.
Pe fundul marii eram si ea m-a vazut, eu zaceam acolo si ea si-a intins mana, m-a apucat si m-a scos din apele cele mari si rosii, unde pestii-farisei imi cintau, pe mai multe voci, sfirsitul.
Femeia este cetatea mea cea tare, ea imi face picioarele ca ale tigrilor, ea ma asaza pe locurile mele cele inalte, ea imi deprinde miinile la lupta si bratele mele intind arcul de arama.
Femeia largeste drumul sub pasii mei si picioarele mele nu se clatina.
FEMEIA ESTE RAZBUNATOAREA MEA, EA MA INALTA MAI PRESUS DE MINE.
Traiasca Femeia si binecuvintata fie stinca mea care ma scoate la suprafata din rosul cel mai adinc si mai intunecat.
Acesta este un pasaj din "Abisa", carte scrisa de Iulian Tanase. Mie imi place. Sper ca si voua.
-Cat poate sa iasa o femeie din bucatarie?
RăspundețiȘtergere-Cat ii permite lantul :))