...simt ca Timpul incearca sa ma pacaleasca, se joaca cu iluzii si imi ofera mici ferestre cu vise ce imi provoaca precum un drog o stare de profunzime eterna in care nu exista nimic real sau ireal, un loc unde totul este asa cum ar trebui sa fie, insa Paranoia ma alunga de aceste sentimente cand nu vreau si ma face sa deschid ochii si sa privesc inainte in fata mea, ma trage inapoi din visuri si ma loveste de pamant, dar nu e cumva totul o iluzie? Cine e de fapt pacaliciul, Timpul sau Paranoia? De ce ma simt prins intr-un joc disputat intre doi fustrati ce nu reusesc sa isi declare dragostea unul fata de celalat? Care este factorul neutru ce priveste de undeva acest joc si de ce nu se implica ca sa incline balanta? De ce se lasa asteptat...poate ca si lui ii plac dramele. Mereu exista un al treilea motiv ascuns care pandeste si isi face aparitia fara sa il simti si pana sa iti dai seama te trezesti pe un drum, te trezesti plasat intr-un vis sau o iluzie. Dar poate ca e mai mult de atat si nu imi dau eu seama sau poate lucrurile sunt simple asa cum sunt si nu ma impac eu cu ideea...de ce oare ne complicam? Ne complicam existenta doar ca sa ne aflam in treaba? Parca prea ne repetam, unu intreaba "de ce" iar celalat va raspunde mereu "pentru ca" si totul se va invarti in felul asta. Oare nu exista o scapare din repetivitatea asta? Eu cred ca da, dar exista un al treilea factor ce se ascunde. Pe el trebuie sa il gasim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu