Deja vu voodoo

Era o seara obisnuita. Afara era intuneric si zabuseala, iar inauntru erau o harmalaie asurzitoare si o angoasa mai pufoasa decat o langoasa. Cei patru prieteni isi imparteau masa de langa geamul cu vedere la fundul oceanului si contemplau la o soarta mai buna.
Garmilisiosis avea o camasa in carouri aproape identica cu fata de masa si o palarie cu niste medalii pe ea, pe care o flutura in mana stanga in timp ce vorbea despre cartofi prajiti. Stewart si Arudanel il ascultau cu atentie pe cand Mathias privea sec in cana cu vin rosu din pastile chinezesti. Garmilisiosis il observa si-l intreaba usor rastit:
- Ce-i cu tine, uraciosule?!
- Nimic, nimic, raspunse el ingrijorat.
- Nu te credem. Tu ascunzi ceva, completara ceilalti doi.
- Nu este nimic important. Puteti trece peste ...
- Hai spune si gata.
Mathias nu era prea entuziast dar avea si el nevoie de niste raspunsuri, de niste pareri.
- Vedeti ceasul acela verde cu limbile mov si fundalul cu o poza care contine obscenitati?
- Da, da, raspunsera ei in cor.
- El masoara timpul exterior, timpul Universului.
- De acord.
- Dar pe langa acest timp exista un timp al nostru. Un timp interior pe care emotiile, sentimentele, trairile noastre indiferent de complexitatea lor, il modifica si-i schimba unitatea de masura.
Cei trei ascultatori se uitara lung unii la altii si confirmara teoria lui Mathias.
- Bun, bun dar unde vrei sa ajungi cu asta?
- In ultimul timp, am avut o droaie de deja vu-uri. Pe unele le-am obtinut cand eram foarte mic si abia acum s-au adeverit. Am cate trei sau patru pe zi. Simt uneori ca traiesc totul de doua ori.
- Si de ce esti trist? Pentru ca ai deja vu-uri? Toti avem, cei trei incepusera sa rada discret.
- Dar nu atat de multe si atat de dese. Vedeti voi, cativa zeci de ani de astfel de imagini acumulate si care se revarsa in cateva saptamani trebuie sa insemne ceva. Din cate pot stii, poate ca timpul meu exterior se termina si atunci cel interior si-a condensat zvacnirile pana la final.
- Staai putin, vrei sa spui ca simti ca o sa mori?
- Cam asa ceva, spuse Mathias cu vocea unui om care-si asteapta calaul in statie la 335.
- Delirezi. Eu propun sa te linistesti si sa nu mai bei vin chinezesc. Uite aici o cana de bere facuta in Colentina. Hala Obor ii zice. E chiar buna.
Cei patru isi continuara programul obisnuit, dar totusi ceva nu era bine. Presimtirea lui Mathias era vie si puternica si umbla acum pe o bicicleta gri prin fata pe la Opera. Daca s-a metamorfozat ea in realitate nu stiu sa va spun, dar despre cartofi prajiti, oricand.